Iubire fecundă şi responsabilă

Învăţarea Metodelor Naturale în pedagogia Humanae Vitae

Paola Pellicanò

Medic, Centrul de Studii pentru Reglarea Naturală a Fertilităţii

Universitatea Catolică S. Cuore, Roma

                                                                                                            

"Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui"

Aceste cuvinte ale Psalmului 126 (125) par a fi cele mai potrivite să ne introducă într-o reflecţie asupra mesajului enciclicii Humanae Vitae, Enciclica cu care papa Paul al VI-lea, acum 40  de ani, atrăgea atenţia creştinilor asupra «datoriei foarte grave de a transmite viaţa umană, care face din soţi colaboratori liberi şi responsabili ai Creatorului»[1]. Este vorba despre o responsabilitate care este parte a dragostei, a iubirii conjugale.

În realitate, responsabilitatea, ca şi fecunditatea, sunt caracteristici ale persoanei: persoana este cea care are în sine mecanismele biologice ale fertilităţii-fecundităţii şi tot persoana este cea care îşi exercită responsabilitatea.

De ce, deci, putem să vorbim de "iubire fecundă şi responsabilă"? Şi, viceversa, putem vorbi de "iubire" atunci când aceasta nu ar fi "fecundă şi responsabilă"? Ne limităm, desigur, la a examina terenul iubirii conjugale, chiar dacă multe dintre concluziile la care vom ajunge pot fi de mare folos chiar şi pentru vocaţia la castitate, pentru viaţa consacrată.

Darul de a avea copii este binecuvântarea lui Dumnezeu, prin însăşi decizia Sa Providenţială, prin însuşi darul iubirii, ce constă în dăruirea unei persoane altei persoane. Un dar care trebuie să fie "deplin uman", "total", "exclusiv şi fidel" şi care astfel poate fi cu adevărat "fecund"[2].

 

Adevărul dragostei

Sunt patru caracteristici, cele pe care le-am enumerat, care descriu cu exactitate iubirea conjugală. Este vorba despre o descriere pe care am preluat-o din Enciclica Humanae Vitae a papei Paul al VI-lea, în manieră profundă şi foarte sintetică, ce ne aminteşte că soţul şi soţia se dăruiesc unul altuia în acest mod.

1.       În mod "pe deplin uman", adică nu doar în gânduri şi spirit, dar nici numai cu corpul şi emotivitatea. Persoana este un "spirit încarnat"[3] şi această plinătate a sa trebuie să o transfere în plinătatea iubirii. O repetă şi papa Benedict al XVI-lea în prima sa Enciclică: "Nu sunt nici trupul, nici sufletul fiecare în parte capabile de iubire. Aceasta depinde înainte de toate de structura fiinţei umane, care este alcătuită din trup şi suflet. Însă omul devine cu adevărat el însuşi, când trupul şi sufletul se găsesc într-o profundă unitate; numai în acest mod  dragostea, eros-ul  se poate dezvolta şi maturiza până la adevărata sa măreţie"[4].

2.       În mod "total", adică soţii se dăruiesc în mod total; nu o fac pentru ei înşişi şi nu cer nimic în schimb. Iubirea nu se măsoară prin ceea ce se primeşte, dar prin ceea ce se oferă. Şi această totalitate creşte odată cu iubirea. "Acum iubirea se transformă în grija faţă de celălalt şi pentru acesta. Nu se mai urmăreşte propriul bine- scufundarea în beţia fericirii - dimpotrivă, se caută binele fiinţei iubite; devine renunţare, este gata de sacrificiu, chiar doreşte să se sacrifice pentru fiinţa iubită"[5].

3.       În mod "exclusiv şi fidel". Nu există altă iubire pe pământ care să presupună exclusivitate. Doar iubirea lui Dumnezeu, evident, poate să o facă. Şi, în particular, iubirea pe care Dumnezeu o dă şi o cere anumitor persoane care se consacră Lui în mod exclusiv. Dar chiar şi acesta e un mister al "iubirii sponsale". Iubirea conjugală este acea iubire unică, ce uneşte numai un bărbat şi numai o femeie - două persoane unice: fidelitatea, în fond, indică faptul că de această dragoste este capabilă doar acea persoană. Iubirea, crescând, dobândeşte "caracteristica sa definitivă, iar aşa ceva are loc într-un dublu sens: în sensul caracterului exclusivităţii - „numai această persoană" - şi în sensul fidelităţii - „pentru totdeauna". Iubirea cuprinde existenţa în totalitatea dimensiunilor sale, inclusiv în cea a timpului. Nu ar putea să fie altfel, deoarece promisiunea sa vizează ceva definitiv; iubirea poartă spre eternitate"[6].

4.       În mod "fecund": darul fecundităţii înseamnă acea deschidere a iubirii care o face să trăiască şi să crească, ce o face capabilă să dureze pentru totdeauna. Aceasta nu se poate închide într-o complacere reciprocă, astfel ar muri. Dar trebuie să meargă până la depăşirea de sine însuşi pentru a fi capabil de a primi, cu multă iubire, acel dar pe care Domnul îl face prin intermediul copiilor.

Fecunditatea este aşadar, parte a iubirii. Responsabilitatea asupra procreaţiei, pentru familie, "izvorăşte din însăşi natura sa - aceea de a fi comunitate de viaţă şi de iubire, fondată pe căsătorie - şi din misiunea ei de a ocroti, dezvălui şi împărtăşi iubirea"[7].

Să intrăm puţin mai mult în profunzimea misterului sexualităţii umane; să o cunoaştem, să o înţelegem, să o primim, să o respectăm... ca şi cum se dezvoltă din ea o "privire contemplativă"[8] şi esenţială pentru a ajunge la însăşi izvoarele vieţii[9], a adevărului intim al dragostei, în particular a iubirii conjugale.

La fel cum imaginea lui Dumnezeu este imprimată în chipul omului, tot astfel imaginea Iubirii Sale angajează şi invadează iubirea dintre bărbat şi femeie. "Acea căsătorie întemeiată pe o iubire exclusivă şi definitivă devine icoana raportului lui Dumnezeu cu poporul Său şi invers: modul de a iubi a lui Dumnezeu devine măsura iubirii umane "[10].

 

Fecunditatea iubirii

În această Lumină, care ajunge la însuşi Misterul Creaţiei, fecunditatea iubirii trebuie în mod particular, relevată.

Fecunditatea umană se leagă de mecanismul biologic al fertilităţii. Persoana este structurată astfel încât să poată dărui viaţa altei persoane. Aceasta presupune ca, două persoane asemănătoare, dar diferite - un bărbat şi o femeie - să-şi dăruiască, înainte de toate, viaţa unul altuia.

Dar fecunditatea responsabilă nu este doar de un act pur biologic: nu suntem în totalitate "stăpâni" ai acestui dar.  Depinde de deschiderea pentru a primi şi a gestiona acest dar cu înţelepciune, libertate şi responsabilitate, menţinând-o strâns legată de iubirea însăşi.

Tot acest raţionament atât de complex şi delicat găseşte, în fond, o cheie de lectură extraordinar de simplă şi frumoasă tocmai în cunoaşterea legilor biologice[11].

Fertilitatea nu e prezentă întotdeauna în persoana umană. În particular, aceasta se maturizează în faza adolescenţei şi dispare cu bătrâneţea. Există de altfel o diferenţă semnificativă între fiziologia masculină şi cea feminină: fertilitatea bărbatului este continuă, deoarece este în legătură cu producţia permanentă de spermatozoizi. La femeie, în schimb, fertilitatea e absentă în anumite faze ale vieţii reproductive - cum ar fi sarcina, alăptarea, situaţii particulare de stres ...- şi se sfârşeşte cu menopauza. Femeia este fertilă doar pentru puţine zile pe perioada unui ciclu menstrual, mai exact în perioada ovulaţiei. Fertilitatea, în cuplu, are astfel un ritm periodic, în care alternează perioadele fertile cu cele nefertile, în funcţie de ritmurile fertilităţii feminine.

Ba mai mult, diferit de animale, care sunt determinate să se unească tocmai de factorul fertilitate, în cazul soţilor unirea fizică devine o alegere de libertate şi de aceea o experienţă a iubirii. Fertilitatea nu constrânge la unirea fizică, cum, pe de altă parte, unirea fizică nu e orientată doar către procreaţie. Este un mister mult mai greu de descoperit, iar cunoaşterea fiziologiei umane o confirmă. Corpul devine revelaţia unui adevăr ascuns, dar prezent: acela al fertilităţii care, prin intermediul corpului poate fi manifestat. Limbajul fertilităţii este deci un limbaj biologic diferit la fiecare femeie şi cuplu, şi care trebuie cunoscut şi respectat în diversele alegeri procreative pe care cuplul vrea să le realizeze. Aceasta este baza Reglării Naturale a Fertilităţii.

 

Reglarea naturală a fertilităţii

Dar ce înseamnă, de fapt, reglarea naturală a fertilităţii şi care sunt metodele care o aplică?

Metodele Naturale se bazează pe faptul că femeia poate identifica, pe parcursul propriului ciclu menstrual, perioada fertilă şi fazele de nefertilitate. Această cunoaştere îi dă cuplului posibilitatea de a şti când anume, un act conjugal poate duce la instalarea unei sarcini şi, prin urmare, de a decide cu privire la propriul comportament sexual.

Metodele naturale sunt atunci un instrument preţios de cunoaştere:  acestea nu reglează fertilitatea, dar permit cunoaşterea acelui plan al fertilităţii care este, prin natura sa, reglat după o evoluţie periodică. Ştim că evenimentul fundamental al ciclului feminin, până la sfârşitul fertilităţii este procesul ovulaţiei. Ovulul se maturizează în ovar, este apoi succesiv expulzat şi captat de trompă unde poate întâlni un spermatozoid şi poate să fie fecundat.

Identificarea perioadei fertile a femeii, deci a fertilităţii cuplului, este condiţionată de recunoaşterea evenimentului ovulatoriu de către femeia însăşi. În acest sens, diversele metode naturale valorifică semnele şi simptomele care, însoţind ovulaţia, îi pot indica femeii dacă este sau nu în perioada fertilă (calcule de probabilitate după vechea Metoda Ogino - Knauss, creşterea temperaturii bazale corporale, mucusul cervical...).

Experienţa mea de medic de la Centrul de Studii pentru Reglarea Naturală a Fertilităţii din cadrul Universităţii Catolice Sacro Cuore din Roma m-a ajutat să aprofundez, să studiez şi să învăţ Metoda Ovulaţiei Billings, pusă la punct în Australia din 1953 de doctorii John şi Evelyn Billings, la invitaţia unui preot, Maurice Catarinich. El a înţeles că, pentru a consilia cuplurile care doreau să adopte o procreare responsabilă după metodele naturale, era necesar de a elabora o metodă simplă şi precisă, pentru că - era el convins - cheia pentru cunoaşterea fertilităţii femeii, însuşi Creatorul trebuia să o fi pus în corpul acesteia!

Plecând de la studii "clinice" bazate pe observaţiile făcute de femei şi apoi confirmate de date de laborator, Metoda Ovulaţiei Billings a permis să se ajungă la identificarea fazei fertile şi a fazelor nefertile ale ciclului, prin intermediul percepţiei "simptomului de mucus", de către femeia însăşi.

Mucusul cervical, produs de colul uterin, este un important factor de fertilitate feminină şi presupune variaţii tipice în relaţie cu schimbările hormonale din ciclu: secretarea lui e stimulată de maturizarea foliculului, şi permite spermatozoizilor intrarea în căile genitale feminine. La începutul maturizării foliculare şi după ovulaţie, mucusul se prezintă sub forma unui dop care închide colul uterin, blocând intrarea spermatozoizilor[12].

Desigur că, nu e necesar ca femeia să cunoască hormonii sau studiile asupra mucusului, dar e natural ca ea să observe acest mucus, mai ales senzaţia tipică pe care prezenţa sau absenţa mucusului o provoacă la intrarea în vagin. Această senzaţie, urmărită zi de zi şi corelată eventual cu observaţia vizibilă a mucusului, permite femeii să identifice infertilitatea preovulatorie, să determine începutul perioadei fertile în orice ciclu, să urmărească creşterea potenţialei fertilităţi până la maximul său, să identifice ovulaţia şi să stabilească începutul infertilităţii post-ovulatorii[13].

La sfârşitul menstruaţiei, dacă femeia are o senzaţie de uscăciune totală, fără prezenţa vizibilă a mucusului, înseamnă că ea se găseşte într-o perioadă nefertilă, datorată faptului că trebuie să înceapă maturizarea ovulului. Dacă are loc un act conjugal, spermatozoizii nu pot supravieţui şi sunt eliminaţi în câteva minute în vagin.

Atunci când această situaţie se modifică, la prima schimbare, adică atunci când senzaţia nu mai este de uscat, este semn că a început maturizarea foliculară: estrogenii stimulează secreţia de mucus în colul uterin şi acest mucus este perceput şi poate fi văzut de femeie. Mucusul cervical permite acum supravieţuirea spermatozoizilor, selecţionarea spermatozoizilor celor mai adecvaţi pentru fecundare şi urcarea lor spre trompe: a început perioada fertilă.

Senzaţia de umiditate percepută de femeie creşte gradual, zi după zi, până când ajunge la ud şi la o netă lubrifiere: această creştere aşa-zis evolutivă e tipică şi e datorată creşterii de estrogeni care însoţeşte maturizarea foliculului.

Atunci când femeia observă o schimbare netă în senzaţie, care trece de la lubrifiere la uscat, sau lipicios, a trecut evenimentul ovulaţiei. Ultima zi de ud sau lubrifiere, denumită ziua de Vârf, este în raport temporal direct cu ovulaţia. Ovulaţia se verifică în ziua de Vârf, în prima sau a doua zi după Vârf, şi ovulul, dacă nu e fecundat, moare în maxim 24 de ore. Vârful este un simptom tipic, ce are caracteristici asemănătoare, dar diferite de la femeie la femeie, iar femeia învaţă să-l recunoască cu mare uşurinţă şi precizie, ca fiind un eveniment biologic cu adevărat individual, personal.

Vârful este ziua cea mai fertilă din ciclu, datorită iminenţei ovulaţiei şi a caracteristicilor cele mai favorabile pentru spermatozoizi, pe care mucusul cervical le prezintă în acea zi.

Producerea de progesteron, care e legată de ovulaţie, determină succesiv formarea unui fel de "dop", care face ca mucusul să închidă colul uterin şi să împiedice pătrunderea spermatozoizilor. Din a patra zi de după Vârf începe o fază de infertilitate care continuă până la menstruaţie.

Faza nefertilă post-ovulatorie are o durată constantă: de la Vârf şi până la următoarea menstruaţie trece o perioadă de 11-16 zile. Faza nefertilă pre-ovulatorie are, în schimb, o durată variabilă, pentru diferite femei şi chiar pentru aceeaşi femeie, în cicluri diferite. În anumite circumstanţe (de exemplu, în alăptare, stres, premenopauză, suspendarea pilulei contraceptive) se poate prelungi pentru câteva luni sau câţiva ani.

Datorită caracteristicilor sale, Metoda Billings poate fi utilizată în cicluri de lungimi diferite, în cicluri regulate sau neregulate şi în toate circumstanţele vieţii reproductive în care femeia poate experimenta un blocaj al ovulaţiei. Nu este important calculul zilelor şi nici nu este indispensabil să se verifice ovulaţia: important este ca femeia să înveţe să se observe pentru a recunoaşte în sine însăşi şi de una singură semnele fertilităţii şi ale infertilităţii.

Această cunoaştere va ajuta atât cuplul care doreşte să distanţeze sau să evite o sarcină, cât şi cuplul care vrea să aibă o sarcină.

Pentru a face faţă problemei infertilităţii de cuplu, astăzi din păcate într-o creştere semnificativă, Metoda Billings este un ajutor preţios: pe de o parte, aceasta permite cuplului să identifice momentul cel mai fertil din ciclu, cu scopul de a gestiona cu mai multă atenţie raporturile conjugale; pe de altă parte, metoda permite studierea cu mai multă acurateţe a ciclului menstrual însuşi, pentru a efectua cu mai mare precizie eventualele analize şi terapii.

Cunoaşterea de sine pe care Metoda Billings o permite este o cheie importantă pentru prevenirea unor maladii ale aparatului reproductiv, pe care tânăra care se cunoaşte le poate identifica cu uşurinţă şi, de asemenea, este un instrument care ajută tânăra să urmărească normalizarea ciclului în perioada adolescenţei. Nu are nici un sens, în cazul unor dereglări ale ciclului menstrual, administrarea unei pilule contraceptive pentru a regla ciclul: aceasta nu face decât să blocheze acel proces care începe gradual şi care din punct de vedere fiziologic poate fi puţin mai lent.

În sfârşit, descoperirea ritmului fertilităţii este o modalitate extraordinară pentru o cunoaştere mai profundă, care va ajuta femeia însăşi să înţeleagă frumuseţea şi valoarea fecundităţii şi a propriului corp. De aici derivă marea ei valoare educativă, chiar şi în faza delicată şi preţioasă a adolescenţei, în care fata trebuie să fie orientată să înţeleagă sensul sexualităţii şi să-şi protejeze propria demnitate printr-un comportament responsabil.

Pentru a fi înţelese corect şi în semnificaţia lor profundă, Metodele Naturale se învaţă. Învăţătoarea de Metode Naturale este o adevărată figură profesională[14], pregătită pentru a-şi îndeplini propriul scop prin intermediul unor Cursuri de Formare specifice. De câţiva ani, chiar şi în România există un grup de învăţători de Metoda Billings care au urmat un Curs de Formare specific la Centrul nostru pentru Reglarea Naturală a Fertilităţii din cadrul Universităţii Catolice Sacro Cuore din Roma şi continuă să menţină cu noi contacte continue pentru a fi la zi cu noutăţile metodei, dar şi din prietenie. Este vorba despre persoane competente şi foarte motivate în serviciul persoanei şi familiei, a iubirii şi vieţii. Învăţarea metodelor naturale nu este o muncă tehnică, dar este o slujire care, datorită delicateţii sale, ajunge să implice alegerile personale în profunzime, configurându-se ca spirit de serviciu şi o convinsă mărturie a vieţii.

"Obiectivul principal al oricărei Metode pentru reglarea fertilităţii- scrie John Billings - este de a ajuta soţul şi soţia să trăiască fericiţi împreună cu copiii lor, de a-i face să crească în dragoste reciprocă, astfel încât familia să dobândească o stabilă siguranţă şi fericire"[15].

 

Dragoste şi responsabilitate

Dar în ce mod această "cheie biologică" îi ajută pe soţi să crească în dragoste reciprocă, în fericire şi în responsabilitate?  Indicăm patru puncte, tratate şi de Enciclica Humanae Vitae.

1.      În raport cu procesele biologice, paternitatea responsabilă înseamnă cunoaştere şi respect faţă de funcţiile lor; inteligenţa descoperă în puterea de a da viaţă legi biologice care fac parte din persoana umană"[16]. Metodele naturale permit femeii să-şi descopere propria persoană, ca fiind purtătoare a unui proiect de viaţă, învăţând să privească la mecanismele propriei fertilităţi. Şi de la această cunoaştere se naşte conştiinţa darului. "Cunoaşterea" şi "respectul" funcţiilor generative nu este motivată de altceva decât de cunoaşterea şi respectul persoanei umane. "Alegerea ritmurilor naturale presupune acceptarea timpului persoanei femeii, şi împreună cu aceasta acceptarea dialogului, a respectului reciproc, a responsabilităţii comune, a dominării de sine"[17]. Experienţa cuplurilor care utilizează reglarea naturală a fertilităţii confirmă că respectul reciproc porneşte tocmai de la completa acceptare. Şi dacă pentru femeie poate părea mai simplu şi mai uşor, alegerea metodelor naturale implică şi soţul chemat să cunoască frumuseţea fertilităţii feminine, pentru a face să crească comuniunea conjugală şi împărţirea responsabilităţii procreative.

2.     Tocmai percepţia unei asemenea frumuseţi va fi hotărâtoare pentru a motiva, în ambii soţi, necesitatea şi importanţa "dominării de sine". "În raport cu tendinţa instinctului şi a pasiunilor, paternitatea responsabilă înseamnă stăpânirea necesară pe care fiecare dintre soţi trebuie să o exercite asupra sa"[18]. Atunci când se impune necesitatea distanţării sau evitării unei sarcini, reglarea naturală a fertilităţii cere abstinenţă de la raport în perioadele fertile. Prin această abstinenţă se manifestă acceptarea totală a celeilalte persoane, care în acel moment specific, este într-o perioadă de potenţială fertilitate. Celălalt este darul; şi trăind acest adevăr, logica darului pătrunde mai adânc în comuniunea conjugală. "În acest context, perechea conjugală experimentează comuniunea îmbogăţită cu acele valori de dragoste şi afectivitate, elemente ce constituie sensul adânc al sexualităţii umane chiar în dimensiunea ei fizică. În felul acesta sexualitatea umană este respectată şi promovată în dimensiunea ei adevărată şi deplin umană, niciodată <folosită> ca un <obiect>, care, distrugând unitatea personală a sufletului şi a trupului, răneşte însăşi creaţia lui Dumnezeu în legătura intimă dintre natură şi persoană"[19].

3.      În raport cu condiţiile fizice, economice, psihologice şi sociale, paternitatea responsabilă se exercită fie prin hotărârea gândită şi generoasă de a creşte o familie numeroasă, fie prin decizia, luată pentru motive grave şi în respectul legii morale, de a evita temporar sau chiar un timp nedeterminat o nouă naştere"[20]. Există o legătură profundă între acceptarea fertilităţii şi acceptarea vieţii: cuplul care învaţă să trăiască fertilitatea ca dar, va şti să accepte ca un dar copilul - fructul fecundităţii. Această considerare ne ajută să înţelegem că nu se poate interpreta reglarea naturală a fertilităţii cu o mentalitate contraceptivă. Pentru cuplurile care utilizează metodele naturale este uşor ca  ele să se deschidă cu mai mare generozitate primirii unei noi sarcini. Este adevărat,  deschiderea spre viaţă nu înseamnă în mod necesar o familie numeroasă, dar există percepţia acelei mari valori care este copilul: ca şi persoană creată din iubire. Şi dacă pot exista circumstanţe în care este necesar să se renunţe la el, această renunţare presupune renunţarea la acel act conjugal în momente de fertilitate. Copilul, de fapt, nu este niciodată refuzat, plecând de la actul care îl generează. În această viziune, şi infertilitatea de cuplu, problemă care astăzi are o preocupantă răspândire, capătă o semnificaţie cu totul particulară. Metodele naturale, care ajută femeia să studieze fertilitatea şi să ajungă la sarcină utilizând momentul cel mai fertil al ciclului, trebuie de aceea să ajute cuplul să crească în dragoste şi dăruire a acelei iubiri, nu în mod necesar unui pretins fiu "cu orice preţ" dar şi acelui copil primit prin intermediul alegerilor diverse: adopţie, încredinţare, solidaritate... Un copil  căruia dăruindu-i acea dragoste particulară, soţii se descoperă a fi capabili şi de renunţare[21].

4.      "De asemenea paternitatea responsabilă presupune, mai presus de toate, un raport mai profund cu ordinea morală obiectivă stabilită de Dumnezeu al cărei interpret fidel e conştiinţa dreaptă"[22]. Dumnezeu este Autorul vieţii care, de fapt, se adresează responsabilităţii soţilor, chemaţi să înveţe "să-şi conformeze acţiunile lor cu intenţia creatoare a lui Dumnezeu"[23]. Cunoaşterea fertilităţii  este cunoaşterea proiectului de viaţă pe care Creatorul îl are asupra lor în acel moment: de aceea zi de zi aceştia trebuie să pună în discuţie înaintea lui Dumnezeu alegerea făcută şi să decidă propriul comportament sexual, în baza acesteia. Stilul de viaţă propriu reglării naturale a fertilităţii permite trăirea în sintonie cu Dumnezeu Creatorul şi îi învaţă tot mai mult să întrupeze acea Dragoste care este generată şi chemată, în conformitate cu ordinea naturală.

Naturalitatea nu poate fi gândită fără Autorul naturii: tocmai virtutea respectului faţă de natura omului şi a dragostei umane, face ca Metodele Naturale să fie înţelese şi trăite de toţi, independent de convingerile religioase sau de maturitatea credinţei. Experienţa de învăţător de metode naturale confirmă acest fapt, pe motiv că ele sunt răspândite la toate culturile, religiile, ambientele... la cuplurile care au avut diverse experienţe anterioare sau prezintă orice motivaţie pentru a învăţa Metoda. Este ceea ce le individualizează, ca o autentică şi concretă cale de evanghelizare şi experienţă de convertire.

"Problema natalităţii, ca oricare altă problemă privind viaţa umană, trebuie să fie considerată, dincolo de perspective parţiale - fie de ordin biologic sau psihologic, demografic sau sociologic -  în lumina unei viziuni integrale a omului şi a vocaţiei sale nu numai naturală şi pământească, dar şi supranaturală şi veşnică" [24], ne aminteşte Paul al VI-lea rechemând încă o dată destinul omului la eternitate ce se realizează prin dragoste. Este un destin pe care fecunditatea îl numeşte cu un singur cuvânt. Iubirea este dar!


[1] Paul al VI-lea, Enciclica Humanae Vitae, 1

[2] Idem, 9

[3] Congregaţia pentru Educaţia Catolică, Orientări educative asupra iubirii umane, 21

[4] Benedict XVI, Enciclica Deus Caritas Est, 5

[5] Idem, 6

[6] Idem

[7] Cf. Ioan Paul II, Enciclica Evangelium Vitae, 92

[8] Idem, 83

[9] Idem, 88

[10] Benedict XVI, Enciclica Deus Caritas Est, 11

[11] Cf. Idem, 10

[12] Cf. Odeblad E. The cervix, the vagina and fertility in: Billings E.L., Billings J.J., Catarinich M. Billings Atlas of the Ovulation Method Advocate Press Melbourne 1989, pp. 85-94

[13] Cf. Billings E.L., Billings J.J., Catarinich M., Il Metodo della Ovulazione. Atlante. Paoline, Cinisello Balsamo 1986; Cappella A. După Natură. Metoda Billings, BBE, Torino 1985

[14] NB Pentru a vedea Centrele recunoscute de referinta pentru invatarea Metodei Ovulatiei Billings in lume si pentru alte informatii, consultati site-ul oficial: http://www.woomb.org/

[15] Billings J.J. Il Metodo dell'ovulazione. Paoline, Cinisello Balsamo 1992, p. 136

[16] Paul al VI-lea, Enciclica  Humanae Vitae, 10

[17] Ioan Paul al II-lea, Exortaţia Apostolică Familiaris Consortio, 32

[18] Paolo VI, Lettera Enciclica  Humanae Vitae, 10

[19] Ioan Paul II, Exortaţia Apostolică Familiaris Consortio, 32

[20] Paul al VI-lea, Enciclica  Humanae vitae, 10

[21] Marcianò S., Pellicanò P., Secondo il mio cuore. Sessualità, affettività e vocazione all'amore: un itinerario formativo, un cammino spirituale. San Paolo 2001

[22] Paul al VI-lea, Enciclica Humanae Vitae, 10

[23] Idem

[24] Idem, 7

imaginea utilizatorului David
Despre autor

David este Web Developer ce activeaza in comunitatile Freelancer si Elance Romania.