Revista Familia și Viața nr.2 / 2014

Asociația Familia și Viața din Roman este o organizație nonguvernamentală al cărei scop este unul atât de nobil: educarea și formarea tinerilor spre a prețui valorile fundamentale ale persoanei, pentru ca, la timpul potrivit, aceștia să fie capabili să-și construiască o familie sănătoasă.

Ne straduim să împlinim acest deziderat prin diverse programe și proiecte adresate tinerilor, logodnicilor, soților. Unul dintre acestea este Revista Familia și Viața care apare acum de două ori pe an. În paginile revistei inserăm teme, argumente, subiecte cât mai interesante, pe nivele de vârstă, cu dorința de a transmite tuturor cititorilor mesaje de mare interes în planul formării umane și spirituale.

Revista se deschide cu pagina de întrebări și răspunsuri în care doamna psiholog Mihaela Gemine din Piatra Neamț dă un răspuns autentic la o înterbare despre crizele de gelozie care distrug de multe ori familia. Iar părintele profesor Iosif Enășoae, în editorial, aduce în fața cititorilor pe Isus Cristos – maestru relațiilor familiale – care, prin învățătura sa de educare la credință, ne oferă soluția rezolvării unor astfel de conflicte sau probleme care pot apărea în familie.

În paginile următoare dedicate soților și părinților, două voluntare ale asociației scriu despre vocația de mamă dar și despre rolul tatălui în creșterea și educarea copilului mic. Se știe că această grijă cade azi mai ales în sarcina mamei, tații fiind de multe ori absenți, din păcate. De aceea e important ca soții să-și organizeze viața de familie și implicare a în educarea copiilor în mod echilibrat, pentru binele acestora și pentru binele comun.

În pagina logodnicilor ne face o confesiune o familie tânără, care a făcut experiența unei pregătiri speciale pentru căsătorie, la centrul Gaudium et Spes de la Traian. Aici cei doi logodnici au trăit o experiență extraordinară în compania unui grup de tineri logodnici, învățând lucruri de mare importanță pentru viața nouă de familie, pe care au consfințit-o prin Sacramentul Căsătoriei. Ei dau mărturie despre Valoarea Metodei Ovulației Billings de planificare a familiei, pe care au învățat-o cu acest prilej.

După paginile care ne amintesc de magia Crăciunului , doamna profesoară Maricica Andrici aduce în atenție controversatul subiect al orei de religie iar doamna Iuliana Petruț, la pagina celor vârstnici, relatează povestea unui bătrân, acum singur pe lume, dar care a fost odată tănăr...

Apoi, într-un scurt interviu, părintele Felician Tiba, responsabil diecezan pentru pastorala familiei, ne vorbeste despre noua casă a oficiului pentru familie de la Iași, dar mai ales despre proiectul acestui oficiu, care are o paletă de acțiuni locale și diecezane, pentru a sprijini familia de azi.

La pagina de bioetică Dr. Ionela Delia Pogor aduce în atenția opiniei publice un subiect grav și foarte controversat: mama surogat. Într-o lume consumistă, unde mulți vor un copil cu orice preț, se apelează de multe ori la astfel de practici, fără a se evalua consecințele acestei alegeri asupra copilului care vine la viață.

În final doamna Maria Gherghel, coordonator de proiecte al asociației, face un rezumat al activităților pe anul 2015, subliniind că echipa asociației lucrează încă din 2013 în regim de voluntariat. A fi voluntar al asociației e un gest nobil de dăruire pentru cei care au nevoie de consiliere și fomare. Mulțumim tuturor celor care participă ca voluntari la apariția revistei Familia și Viața.

Vă invităm să citiți revista, iar dacă aveți întrebări sau opinii să ne contactați pe forum sau pe telefonul asociației.

imaginea utilizatorului David
Despre autor

David este Web Developer ce activeaza in comunitatile Freelancer si Elance Romania.

Lasă un coment

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
CAPTCHA
Această întrebare este pentru testarea dacă sunteți un vizitator uman și pentru a preveni postarea automată de spam.
Imagine CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.