Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu posibilitatea de a comunica cu El şi cu semenii pentru a-şi putea împlini menirea pentru care a fost creat – cunoaşterea cea adevărată care aduce viaţa veşnică. Citim în Geneză „Nu este bine ca omul să fie singur”. Comunicarea omului cu semenii s-a născut încă din cele mai vechi timpuri prin cuvântul rostit şi apoi scris.
Mass-media este o denumire generală a tuturor mijloacelor şi modalităţilor tehnice moderne de informare a maselor: presa scrisă, radioul, televiziunea, internetul şi alte mijloace de stocare şi transmitere a informaţiei (discuri, casete audio şi video, CD-uri).
Mass-media sau mijloacele de comunicare în masă au devenit în zilele noastre o forţă deosebită. Ca orice forţă şi aceasta poate fi pusă în slujba umanităţii, a familiei sau poate să fie folosită rău, dăunând în acest caz şi întorcându-se împotriva oamenilor.
Conciliul Vatican II afirma: „Sfânta Maica Biserică ştie că aceste mijloace, bine întrebuinţate, oferă neamului omenesc avantaje mari, întrucât contribuie mult la destinderea, la îmbogăţirea sufletelor şi la răspândirea şi întărirea împărăţiei lui Dumnezeu. Mai ştie însă că oamenii le pot folosi împotriva planului Creatorului divin şi le pot întoarce spre propria pierzare; mai mult ea se nelinişteşte şi inima ei de mamă se umple de durere văzând pagubele pe care greşita lor folosire le-a adus deseori oamenirii” (Conciliul Ecumenic Vatican II, Decretul asupra mijloacelor de comunicare socială Inter mirifica, 2).
Dar ce rol ocupă mass-media în viaţa socială?
Rol informativ: Alimentează publicul cu ştiri sau informaţii despre evenimentele sociale, afaceri publice şi viaţa politică.
Rol interpretativ: Evenimentele sau faptele cotidiene difuzate de mass-media sunt intepretate şi judecate.
Rol expresiv: Din punct de vedere al funcţionării ei, mass-media este un forum în care persoane sau diverse grupuri sociale pot face cunoscute opiniile şi câştigă o identitate culturală, politică, socială.
Rol critic: Mass-media joacă rolul de „câine de pază”, în numele opiniei publice, faţă de sistemul de guvernare al statului, de investigare sau punere în lumină a situaţiilor sau aspectelor anormale din viaţa socială şi confruntarea unor curente diferite de opinie care se manifestă prin intermediul mass-mediei.
Rol instructiv-culturalizator: Mass-media difuzează informaţii şi cunoştinţe cultural-ştiinţifice.
Rol de liant social: Mass-media poate genera un mecanism de solidaritate socială în caz de calamităţi naturale, situaţii personale deosebite care solicită ajutorul celorlalţi membri ai sociatăţii.
Rol de divertisment:Mass-media pune la dispoziţia publicului modalităţi de petrecere a timpului liber. (după Vasile Tran, Irina Stănciugelu, Teoria comunicării, Comunicarea. Ro, 2003, pag. 132-134).
Cum ar trebui Biserica, deci şi familia, să folosească mijloacelor de comunicare în masă?
Inceputul documentului Inter mirifica declară că tehnologia comunicaţiilor face parte din lucrurile minunate pe care Dumnezeu ne-a permis să le descoperim în creaţia Sa. Foarte importantă este formarea pentru folosirea mass-mediei, adică a învăţa pe fiecare să fie consumatori critici în mod constructiv a mass-mediei şi să le folosească în măsura în care acestea ne conduc la Dumnezeu şi să le evităm în măsura în care acestea ne-ar îndepărta de scopul vieţii.
Ce înseamnă aceasta practic?
Criterii de selectare a informaţiei din mass-media.
Informaţia trebuie să fie necesară, educativă şi reală.
„Să citiţi scrierile autorilor profani, aşa cum fac albinele; acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se aşează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Şi după cum atunci când culegem flori de trandafiri dăm la o parte spinii, tot aşa şi cu nişte scrieri ca acestea; să culegem atât cât este de folos şi să ne ferim de ce este vătămător.” (Sf. Vasile cel Mare)
Ziarele sau publicaţiile, pot fi foarte utile, în măsura în care căutăm informaţia care ne va ajuta să luăm decizii adecvate sau să exprimăm solidaritatea cu alţii sau să îmbogăţim cunoaşterea noastră a realităţii în multiplele sale dimensiuni. Ar trebui aşadar, să ştim să ne punem unele întrebări:
– Ziarele şi publicaţiile sunt cu adevărat complete? (De obicei, adevărul este spus pe jumătate.)
– Există prejudecăţi ale celor care l-au realizat? (Întotdeauna există grupuri de interese.)
– Ce ştiri sunt selecţionate pentru a fi trasmise? (De cele mai multe ori ştirile de senzaţie.)
– Ce este prezentat la ştiri? (Nu se prezintă întotdeauna ceea ce este mai important.)
– Informaţia este corectă şi echilibrată? (Uneori, nu.)
În cazul televiziunii, care a invadat societatea:
– Există unele programe care trebuie analizate, discutate? (Da, multe dintre ele.)
– Care sunt valorile personajelor pe care le urmărim? (Valorile promovate sunt: libertinajul, frumuseţea fizică, banii, puterea, distracţia.)
– Care sunt metodele folosite pentru a focaliza atenţia asupra unor personaje? (Modalităţi tehnice ca: iluminarea, unghiul de filmare, costumele, machiajul.)
Mass-media este „îmbibată” de publicitate. Publicitatea are ca scop: informarea oamenilor cu privire la calităţile unor bunuri şi servicii, – care pot fi reale sau nu – , influenţarea lor, astfel încât ei să devină cumpărători sau consumatori ai acestor bunuri sau servicii. Dar dorinţele de lucruri, bani, plăcere, distracţia şi confortul inoculate prin publicitate, nu sunt la îndemâna oricui şi devin astfel pricină de tensiune şi scandal.
Mass-media în general, dar televiziunea în special, reprezintă o minune şi o extraordinară invenţie a omului, care a transformat lumea într-un sat global, este o bună sursă de cunoaştere şi de educaţie şi o modalitate de destindere, dar, reconstruieşte realitatea, realizează un nou mod de existenţă şi de aceea vom analiza în continuare influenţa ei.
Televiziunea influenţează prin:
– vizionarea în sine ca obicei zilnic ce afectează dezvoltarea şi funcţionarea creierului uman,
– mesajele TV, natura acestora şi consecinţele pe termen lung ca de exemplu, schimbarea modului de viaţă şi a credinţei.
Transmiterea informaţiilor prin imagini, vizionarea în sine: activează mai ales emisfera dreaptă a creierului care răspunde de vizual, emoţii, senzaţii, intuiţie, plăcere şi inhibă activitatea emisferei stângi a creierului care răspunde de gândirea logică, analitică, exprimarea corectă a ideilor, citit şi scris, raţionamentul matematic
Principalele mesaje transmise prin televiziune sunt: eroticul şi violenţa.
Efectul mesajului erotic asupra publicului este foarte puternic şi foarte căutat. Televiziunea se exprimă cel mai bine şi seducător prin erotism.
O statistică făcută pe programele populare în rândul tinerilor arată că:
– 83% fac referiri la sexualitate,
– 80% vorbesc despre sexualitate,
– 49% apar explicit comportamente sau relaţii sexuale.
Efectele mesajelor erotice sunt:
– Dispare sentimentul de vinovăţie asupra tinerilor care trăiesc împreună
– Stimulează simţurile şi văd totul prin prisma senzualului
– Tendinţa de a se întoarce la primitiv care se reflectă în păr lung, costumaţie, muzică, comportament socio-sexual, etc
Al doilea mesaj preponderent din televiziune este violenţa.
Consiliul Naţional al Audiovizualului vine în întâmpinarea telespectatorilor impunând posturilor de televiziune să precizeze genul de emisiune şi categoria de vârstă căreia i se adresează. Semnul din josul ecranului nu-i ajută foarte mult pe copii, din contra există tentaţia fructului oprit. Copii rămaşi nesupravegheaţi în faţa televizorului aleg aceste programe violente care-i influenţează negativ. (cazul Alexandria)
Se ştie că aproape fiecare copil îşi are idolul său pe care încearcă să-l imite, un părinte, un erou din basme sau un personaj de film care îl fascinează prin puterea pe care o are. Copiii nu ţin cont că această putere este folosită în mod distructiv. Faptul că eroul şi-a rezolvat singur toate problemele şi şi-a făcut dreptate îl transformă în ochii copilului într-un personaj cu care va dori să semene tot mai mult. El va pune în practică ceea ce a învăţat de la eroul lui, nu din răutate sau instincte violente, ci pentru că nu reuşeşte să deosebească binele de rău, realitatea de ficţiune şi pentru că violenţa nu este aproape niciodată pedepsită şi apare ca un lucru necesar.
Mesajul violent are următoarele efecte:
– Facilitează agresivitatea şi comportamentul anti-social
– Dezvoltă insensibilitatea la violenţă sau la victimele violenţei
– Creează impresia că trăiesc într-o lume periculoasă în care ei pot deveni victime.
Între 5-15% din violenţa reală este cauzată de influenţa directă a televizorului.
Cele mai multe studii referitoare la efectele vizionării la televizor şi calculator îi au în vedere pe copii şi tineri.
Cercetători neuropsihologi au constatat că acei copii care de mici stau în faţa televizorului mai mult de 3 ore zilnic au o incapacitate de a învăţa (memorie scurtă, probleme cu citirea, scrierea, rezolvarea problemelor, imaginaţia creativă), incapacitate de asculta şi de a înţelege o prezentare orală, au probleme de atenţie (dificultăţi în a sta concentrat pe o activitate, neputinţa de a duce la bun sfârşit o activitate, dificultăţi de organizare şi planificare, de a aştepta rândul, permanenta agitaţie care duce la o oboseală nervoasă, somn agitat şi chiar insomnie) şi o atitudine pasivă în faţa vieţii (scade perseverenţa, voinţa, dorinţa de a schimba lucrurile). Ei „.. găsesc că elevii cei mai buni sunt aceia care tind să se uite mai puţin la televizor. În plus, cu cât timpul dedicat vizionării creşte, cu atât rezultatele şi performanţele şcolare sunt mai slabe.”( Jane M. Mealy).
Dar televizorul influenţează şi viaţa de familie. Influenţa negativă a televiziunii în viaţa de familie contemporane se exercită sub mai multe forme. Forţa distructivă a televiziunii se manifestă atât direct, prin promovarea avortului, a libertinajului şi prin reducerea relaţiei de dragoste la satisfacerea mecanică a plăcerii sexuale, cât şi indirect, prin promovarea unei vieţi lipsite de griji, comode, cu mult confort şi multă distracţie, pentru care familia sau copii ar putea constitui un serios impediment.
În general, întreaga atmosferă a lumii micului ecran este potrivnică unei vieţi normale de familie. Să urmărim care sunt principalele probleme pe care televiziunea le creează familiei din zilele noastre:
- Timpul petrecut de membrii familiei în jurul televizorului este un timp mort pentru existenţa familiei. În loc să se sprijine reciproc, să se completeze unul pe celălalt în treburile casei, membrii familiei se uită la televizor. Nu numai că treburile casei intră în criză – femeia nu face la timp mâncarea, bărbatul nu repară ceva sau nu face cumpărăturile -, dar membrii familiei nu mai au răgazul de a comunica spre a-şi împărtăşi problemele, grijile sau împlinirile, de a se sfătui unul pe celălalt, de a găsi sprijin şi mângâiere. Masa în familie – eveniment central – moment al împăcării, al comuniunii, al comunicării şi al mulţumirii, a fost înlocuită cu masa în faţa televizorului, care este cel puţin un motiv de indiferenţă sau lipsă de respect pentru celălalt. Chiar şi atunci când întreaga familie este prezentă, utându-se la aceeaşi emisiune, fiecare se află departe de celălalt, cu mintea plecată în lumea de pe ecran.
- Viaţa de familie apare arareori pe micul ecran, cu toate că, în realitate, majoritatea oamenilor îşi trăiesc existenţa astfel. Familia şi întâmplările legate de viaţa acesteia, prin însăşi natura lor, nu au nimic spectaculos, pentru a putea atrage atenţia telespectatorului şi deci nu este mediatizată.
- În familia de pe micul ecran, oamenii au mai mult timp liber şi mai mulţi bani, şi se distrează aproape tot timpul. Trăiesc întâmplări senzaţionale, fascinante poveşti de dragoste, emoţii puternice. Telespectatorii care au această lume drept model când revin la atmosfera propriei case vor constata diferenţa izbitoare dintre cele două lumi. Propria viaţa de familie pare cenuşie, apăsătoare, plictisitoare, cu probleme, griji, lipsuri în comparaţie cu întâmplările extraordinare, cu viaţa deosebită pe care o duc alţii, după cum o văd ei la televizor. Apare un cerc vicios: problemele se agravează tot mai mult, proporţional cu timpul dedicat vizionării căci viaţa de familie devine tot mai săracă. Comparaţia vieţii personale de familie cu cea strălucitoare, trăită pe micul ecran, devine o sursă permanentă de nemulţumire, frustrare şi neînţelegeri familiale.
- Membrii famiilor de pe micul ecran sunt independeţi unul faţă de celălalt. Activitatea filmelor este centrată aproape întotdeauna pe interesele, cariera, aventurile ficăruia. De aici, telespectatorul învaţă sau îşi însuşeşte acea mentalitate în care interesele proprii sunt separate de cele ale familiei. Fiecare cu cariera lui, cu banii lui,cu preferinţele lui, cu programul lui, cu prietenii lui, încât până la urmă soţii divorţează.
- O altă nemulţumire pe care o naşte televiziunea este produsă de comparaţia pe care telespectatorii o fac între proprii soţi şi eroii micului ecran. Bărbaţi sau femei, drăguţi, fermecători, bogaţi şi puternici, îi pun în stare de inferioritate pe bieţii soţi sau pe soţiile care, în mod firesc, nu pot concura cu personajele de ficţiune, interpretate de actori tineri. Aceste personaje pătrund în imaginaţia telespectatorului şi devin cel mai mare duşman al vieţii de familie. Cu ele se săvârşesc prima oară adulterul, şi tot ele împing în viaţa reală persoana respectivă spre adulter.
- Televiziunea joacă un rol principal în normalizarea relaţiilor sexuale în afara căsătoriei, a adulterului, a perversiunilor sexuale şi a divorţului. În telenovele, de exemplu, relaţiile sexuale sunt de 24 de ori mai frecvente în afara căsătoriei decât cele între soţi, sau, 94% dintre întâmplările erotice se desfăşoară între persoanele necăsătorite. De asemenea, adulterul şi divorţurile abundă, depăşind cu mult rata celor din realitate. „De se să te mai străduieşti să-ţi păstrezi fidelitatea faţă de soţ sau soţie când plăcerea o poţi obţine şi în altă parte sau când toată lumea procedează la fel?” sugerează televiziunea prin falsa realitate pe care o promovează.
- Nemulţumirile sau frustrările privind propria persoană cât şi a celuilalt, slăbirea fidelităţii, a dorinţei de a avea copii sau de a întemeia o familie sunt consecinţe directe ale vizionării materialelor erotice şi pornografice. Televizorul devine un străin care pătrunde în case şi-i îndepărtează pe membrii ei, este o lume cu care ne împrietenim, cu care petrecem mai mult timp, în care investim afectivitate mai mult decât în cei dragi. Efectele mici, cumulate de-a lungul timpului, fac ca după câţiva ani oamenii să nu se mai poată înţelege între ei, să nu se mai recunoască. Chiar dacă familia nu ajunge la divorţ, familia devine un coşmar. Reproşurile, cearta, vilenţa verbală şi fizică devine tot mai frecventă şi mai gravă în familia care-şi duce existenţa în jurul televizorului şi al valorilor acestuia, iar membrii îşi transformă viaţa într-o scenă, se simt pentru câteva clipe eroii propriei telenovele.
Televiziunea determină amplificarea stresului, a neliniştii şi dezordinii mentale, dar este un mijloc care îndepărtează aceste probleme – pe perioada vizionării-, devenind astfel un mecanism perfect care generează dependenţa. Devine din ce în ce mai grea desprinderea de televizor.
Cei bătrâni şi singuri, uitându-se la televizor se izolează şi mai mult, refuzând comunicarea cu ceilalţi, şi cu toate că este dureros s-o spunem, acesta devine un anestezic general care-i face să uite de golul sau lipsa de sens a vieţii lor.
Cu toate acestea există mijloace prin care oamenii pot micşora influenţa televiziunii asupra lor şi a familiei: întărirea legăturilor interpersonale (propunere: o săptămână fără TV), realizarea coeziunii familiei şi a grupurilor (propunere: ziua familiei), strângerea legăturilor între familiile care aparţin aceleaşi parohii (propunere: sărbătoarea familiei în parohie), etc.
În data de 24 ianuarie 2007 Papa Benedict al-XVI-lea a transmis mesajul său pentru Ziua Mondială a Mass-mediei, care la nivel local va fi în data de 20 mai a.c., iar tema propusă pentru acest an este „Copiii şi mass-media: o provocare pentru educaţie” prin care se doreşte ca „… părinţii şi educatorii să înţeleagă importanta influenţă formativă a mass-media asupra copiilor”.
Materialul de faţă este un semnal de alarmă pentru părinţi şi pentru toate persoanele care prin natura muncii lor se ocupă de educaţia copiilor şi a tinerilor. Aceştia trebuie ajutaţi să descopere că sunt moduri mult mai constructive şi mai plăcute de petrecere a timpului liber decât „lenevirea” în faţa televizorului. Trebuie ajutaţi să descopere că sunt lucruri minunate pe care le pot face la vârsta lor şi de care trebuie să profite pentru că nu le vor mai întâlni niciodată, trebuie ajutaţi să înţeleagă că adevăratele prietenii care vor dura peste ani nu se leagă în faţa televizorului, promovând o nouă cultură în favoarea vieţii, în favoarea căsătoriei, în favoarea iubirii şi a împărăţiei lui Cristos.
Să medităm împreună asupra unei oferte publicitare făcută de însuşi televizorul:
Ofertă
Mă ofer să ţin de urât copiilor dumneavoastră. Cu mine vor învăţa uşor: cum să bea alcool, cum să fumeze, cum să comită adulter, cum să fure în mod inteligent, cum se ucid oamenii şi cum se simte de îngheaţă apele.
Puteţi ieşi liniştiţi în oraş în fiecare seară. Voi veghea asupra copiilor dumneavostră şi-i voi distra. Dacă vor fi obosiţi la şcoală sau vor dormi la sfânta Liturghie de duminică, nu contează.
Încredinţaţi-mi fără grijă copiii dumneavoastră. În faţa mea, ei sunt atenţi şi înregistrează fiecare cuvânt. De altfel şi dumneavoastră înşivă mă cunoaşteţi şi mă apreciaţi mai presus de orice. Televizorul dv.
Şi a unei rugăciuni făcută de un copil, care a spus aşa:
„Doamne, în seara asta, te rog ceva special… Trasformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul. Mi-ar place să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea. Cu alte cuvinte, să am o cameră specială, unde să se reunească toată familia în jurul meu. Fă să fiu luat în serios. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât toţi să mă asculte fără să mă întrerupă sau să discute. Mi-ar place să mi se dea atenţia deosebită care este acordată televizorului atunci când ceva nu funcţionează… Şi să-i ţin de urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine obosit de la muncă. Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu mine, când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele să se certe ca să poată sta cu mine…Şi să distrez toată familia, chiar dacă uneori nu spun nimic. Mi-ar place să simt că lasă totul deoparte ca să stea câteva minute alături de mine. Doamne, nu-ţi cer prea mult. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor.”
De aceea vă prezentăm:
Zece sfaturi pentru părinţi
- Să nu lăsaţi televizorul mereu deschis.
Este posibil să vorbească doar el? Repede va deveni el stăpânul casei.
- Să nu lăsaţi niciodată copiii singuri în faţa televizorului.
Riscă să rămână singuri pe lume şi în viaţă.
- Nu deveni nici tu dependent de televizor!
Dumnezeu a spus strămoşilor: „Stăpâniţi pământul” (deci şi televizorul).
- Dă familiei tale reguli de vizionare TV înţelepte.
Nu televizorul este cel ce trebuie să dicteze propria lege.
- Învaţă să demontezi jucăria televizivă.
Trebuie să-i cunoşti trucurile şi limbajele.
- Ţine în mână „cheile” televizorului.
Tu trebuie să comazi instrumentul şi mesajul.
- Dezvoltă-ţi şi fă să se dezvolte şi în alţii simţul critic.
Televizorul să nu stea în locul creierului.
- Nu te încrede în „semafoare”.
Există mereu cei ce trec pe roşu: interdicţiile atrag.
- Transformă televizorul într-un colaborator educativ.
Este doar un obiect casnic electric.
- Aminteşte-ţi că tu trebuie să-ţi educi copilul.
El nu trebuie să creadă că are drept părinţi două televizoare.
(Oraş Nou, nr.1/2001, pag.11)
Bibliografie:
- Gheorghe, Virgiliu – Efectele televiziunii asupra minţii umane, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2005.
- Gheroghe, Virgiliu – Revrăjirea lumii, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2006.
- www.pastoraţie.ro
- www.profamilia.ro
- Revista „Oraş Nou”, nr. 1/2001, Reşita.