Într-o atmosfera de profundă emoție și bucurie, membrii Asociației Familia și Viața împreună cu colaboratorii și voluntarii ei s-au întâlnit la Centrul Gaudium et Spes din Traian în data de 30.05.2026 pentru a aniversa împlinirea a 20 de ani de activitate în slujba familiei și a vieții, sub coordonarea Oficiului pentru Pastorația Familiei din cadrul Diecezei de Iași.
În deschiderea evenimentului, Preasfințitul Petru Sescu ne-a adresat un cuvânt de mulțumire, încurajare și de felicitare, îndemnându-ne să continuăm munca noastră în favoarea vieții și al binelui. De asemenea, pr. Felician Tiba, în calitate de coordonator al Oficiului pentru Pastorația Familiei în Dieceza de Iași, a mulțumit pentru colaborarea cu echipa asociației care s-a desfășurat de-a lungul anilor, atât de necesară în domeniul pregătirii tinerilor la căsătorie și nu numai. Pr. Iosif Enășoaei, la finalul mandatului său în calitate de președinte al asociației a mulțumit lui Dumnezeu și Maicii Domnului că am avut parte de această asociație care a semănat sămânța cuvântului lui Dumnezeu care, deși este mică, are în ea o forță pe care nimeni nu o poate învinge. Totodată, a mulțumit tuturor celor prezenți, celor care ar fi dorit să ajungă și nu au reușit, pr. Gabriel-Iulian Robu că a acceptat să preia această muncă cât și d-rei dr. Delia Pogor pentru acceptarea continuării slujirii sale.
În cuvântul său, pr. Gabriel Iulian Robu, preluând noua misiune încredințată, a transmis o mulțumire membrilor fondatori și laicilor prezenți pentru că ei au un impact asupra societății, predicând prin familia lor, prin viața lor, prin copiii lor. Pentru ca acest moment de sărbătoare să nu rămână doar unul festiv, ci să devină şi formativ, părintele Gabriel Iulian Robu a ținut o conferință cu titlul “Familia în era inteligenței artificiale” pornind de la Enciclica Papei Leon al XIV-lea “Magnifica humanitas”.
D-na Maria Gherghel, care a fost directorul executiv al asociației în perioada 2006- 2020, a avut misiunea grea de a sintetiza parcursul celor 23 de ani de activitate ai asociației, incluzând și anii premergători de la Caritas Roman. Pas cu pas doamna Maria ne-a prezentat proiectele desfășurate în acești ani și munca uriașă din culisele acestora: “Familie, devii ceea ce ești: comunitate intimă de viață și iubire” (2004-2005), „Școala Familie” ( 2006-2011), „Noviciatul iubirii – pregătirea logodnicilor pentru căsătorie” (2006 – 2012), „Tinerii de azi, familia de mâine” (2007), „Tinerii față în față cu viața” (2007 -2011), „O speranță pentru fetele mame!” (2007-2011), activitățile cu studenții de la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan, Facultatea de Teologie Romano-Catolică pentru preoți și laici, Căminul Catolic Dominic Savio, activități cu preoții în anul pastoral dedicat familiei (2011) cât și activități de formare a laicilor.
În continuare a adus în atenția celor prezenți parcursul de formare ca învățatoare de metodă și ulterior, cel de formatoare de învățătoare de metodă, care s-a desfășurat în colaborare cu Universitatea de Medicină Sacro Cuore de la Roma, Institutul de Studii și Cercetare asupra Fertilității Umane, în anii 2005, 2007, 2009 cât și proiectul „Familia – leagănul iubirii și al vieții” prin care s-a urmărit formarea de noi învățătoare în Dieceza de Iași în perioada 2012-2013. După aceasta primă serie de învățătoare de metodă formate în România au mai urmat alte trei serii între anii 2014-2015, 2016-2018, 2024-2025 și s-au desfăsurat cursuri de reactualizare a diplomelor de învățătoare. A amintit de asemenea de activitatea necesară pentru afilierea și reaafilirea constantă la WOOMB International, cărțile traduse și editate în colaborare cu Editura Serafica și Sapientia (“După natură” – 2006, „A te căsători este frumos” – 2008, „Învățarea Metodei Ovulației Billings”, partea I și a II-a – 2008, 2018, „Să înțelegem fertilitatea cuplului cu Metoda Ovulației Billings” – 2020, „Metoda Ovulației Billings. Un ghid simpul. O cale naturală de planificare a familiei” – 2026), revista „Familia și viața” care a apărut între aprilie 2011 și iulie 2014 și acest site realizat în colaborare cu Fabian David, căruia îi transmite calde mulțumiri. În finalul prezentării domniei sale a mulțumit episcopilor noștri, preoților colaboratori care ne-au primit în parohii, profesorilor care ne-au facilitat intrarea în școli, părintelui Felician Tiba cu care am colaborat constant cât și celor prezenți.
Rând pe rând și celelalte persoane, membre fondatoare ale asociației, au adresat, cu mari emoții, participanților un cuvânt de aducere aminte a începuturilor asociație și a contribuției proprii la desfășurarea activităților.
Dintre familiile prezente ne-au vorbit două dintre acestea despre contribuția Metodei Ovulației Billlings și impactul acestei metode asupra familiei lor. Și anume: Cristina și Gabriel Blăjuț, din București și Constantin și Bianca Antoche-Pascaru din Mărășești.
D-ra Dr. Ionela Delia Pogor, care s-a alăturat asociației în anul 2012, ne-a prezentat cele mai mari realizari ale dumneaei, care sunt cei cinci copii care au venit pe lume în familii cu dificultăți de fertilitate, confirmând utilitatea metodei în obținerea unui copil în cazuri de infertilitate! D-ra doctor a prezentat noul Ghid apărut care propune un parcurs de învățare a metodei simplu și ușor, cu informații ușor de asimilat, susținute de grafică sugestivă. Totodată a prezentat aplicația BillingsApp care reprezintă o facilitate extraordinară pe care asociația noastră o pune la dispoziția utilizatorilor și doritorilor, așa încât prin intermediul ei să se poată ține evidența pe telefon a propriei fertilități precum și să se mențină legătură cu învățătoarea de metodă! (https://www.billingsapp.io/)
A urmat Sf. Liturghie de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru cei 20 de ani de slujire în domeniul familiei și vieții. După masa festivă, prilej de comuniune și întărire a relațiilor, s-au tras concluziile acestei aniversări și relansări totodată. În cadrul acestui moment a luat cuvântul pr. Duma Bernadin, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan care a felicitat asociația pentru cei 20 de ani de activitate și a mulțumit din partea instituției pe care o reprezintă pentru colaborare avută cu asociația în cadrul cursului de bioetică la formarea viitorilor preoți.
Mulțumim tuturor care s-au implicat pentru buna organizare și desfășurare a evenimentului, gazdei neprețuite cât și tuturor care au avut bunăvoința de a participa, celor care și-ar fi dorit să participe și nu au reușit, Episcopiei Romano-Catolice de Iași pentru încrederea acordată, și nu în ultimul rând bunului Dumnezeu!