Curs de metode naturale de planificare familială organizat de Comunitatea Magnificat București

În anul Familia Amoris Laetitia – an special pastoral: 19 martie 2021 – 26 iunie 2022, comunitatea Magnificat din România, ascultând vocea Bisericii, implicit nevoile ei, a organizat două cursuri pentru cuplurile căsătorite, unul în luna octombrie 2021 și altul în luna mai 2022, în vederea reînnoirii sacramentului căsătoriei.

La solicitarea participanților, în luna septembrie 2022, la Mănăstirea Sfânta Ioana Antida, din București, s-a organizat pentru opt cupluri un curs de prezentare a metodelor naturale de planificare familială. Echipa de formatori a fost alcătuită din Agneza Tîmpu (persoană consacrată laică), pr. Victor-Emilian Dumitrescu, Radu Cata, Felicia și Ciprian Hușanu (laici cu formare și experiență în domeniu), Cristina Blăjuț și Claudia Cata (instructoare ale metodei Billings aflate sub coordonarea Asociației Familia și Viața).

Întâlnirea a început cu rugăciunea de laudă, urmată de tema „Procreația și demnitatea persoanei umane – conform învățăturii Bisericii și a enciclicii Humanae vitae”. În lumina Cuvântului și a Teologiei trupului, Agneza Tîmpu a subliniat de ce contracepția e greșită și blochează chiar harul matrimonial.

A urmat o prezentare detaliată a metodei naturale Billings de către cele două instructoare Cristina Blăjuț și Claudia Cata, o succintă explicație a metodei Rötzer de către Agneza Tîmpu, precum și descrierea aparatului de monitorizare a ovulației „Persona” de către Felicia Hușanu, care are o experiență de peste 15 ani în utilizarea lui.

Mărturia de cuplu, oferită cu deschidere și generozitate de familia Cata, a venit să încurajeze cuplurile, dar și să contureze importanța unității, a respectului și a tandreței sănătoase în cuplu. Aceste valori cresc în familie și datorită practicării metodelor naturale de distanțare a sarcinilor, trăite împreună, ca soț și soție, ambii direct și în egală măsură implicați în planul de viață de familie. Un loc important în acest proces îl ocupă maternitatea și paternitatea responsabile, dar și o sexualitate trăită după inima Lui Dumnezeu, care a oferit omului acest dar prețios.

Desigur, nu puteau lipsi din program sesiunea de întrebări și răspunsuri, precum și momentul de împărtășire și mărturii din partea celor opt cupluri participante, venite din orașele Bacău, Focșani și București.

Cursul s-a încheiat cu Sfânta Liturghie de mulțumire, prezidată de pr. Victor-Emilian Dumitrescu, în cadrul căreia familiile au fost încredințate lui Dumnezeu, ca El sa le întărească și să le sfințească.

Pentru comunitatea Magnificat, Anul „Amoris Laetitia” a venit cu această noutate: slujirea cuplurilor căsătorite.

Mulțumim lui Dumnezeu, care provoacă la noutate și la reînnoire, la Bucuria Iubirii!

 

+ + +

 

Comunitatea Magnificat face parte din Reînnoirea Carismatică Catolică, cu o vocaţie specifică, din care fac parte toate stările de viaţă: tineri, adulţi – căsătoriţi şi necăsătoriţi -, laici consacraţi, preoţi, care trăiesc cu toţii ca într-o „mănăstire cu ziduri invizibile”.

Este o Comunitate de Alianţă, deoarece membrii ei îşi exprimă în mod public şi oficial în faţa episcopului angajamentul de dăruire în Comunitate şi în Biserică prin Promisiunile de Alianţă. Este o Comunitate care îl are în centru pe unicul Domn Cristos Isus, deci cristocentrică. Întreaga viaţă comunitară se dezvoltă în jurul cuvântului profetic care a fost considerat încă de la origini fundamental în construirea Comunității: «Cu Isus, pe Isus construieşte!».

Pagina web:

www.comunitateamagnificat.ro

Cata Claudia și Blăjuț Cristina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − 6 =